Proteste violente au cuprins Indonezia, intensificându-se pe parcursul celei de-a cincea zi consecutivă de manifestații. Mulțimea a incendiat clădiri parlamentare și a luat cu asalt sedii ale poliției în mai multe zone din țară, distrugând garduri și incendiind vehicule. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă, în timp ce protestatarii au folosit artificii și bâte de lemn pentru a ataca autoritățile.

Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața în urma incendiilor, iar alte cinci au fost internate cu arsuri sau fracturi grave după ce au sărit din clădiri parlamentare cuprinse de flăcări.

Protestele au izbucnit inițial în capitală, ca reacție la salariile și sporurile exagerate ale parlamentarilor (580 dintre aceștia primesc aproape de zece ori salariul minim), și s-au răspândit rapid în zone din toată țara. Nemulțumirile au fost amplificate de uciderea unui livrator de 21 de ani, călcat de o blindată a poliției în timpul înăbușirii unei manifestații. Clipurile de pe rețelele de socializare arată cum vehiculul poliției a intrat din plin în mulțime.

În semn de solidaritate, sute de livratori și studenți au protestat și în zone turistice, în timp ce alți manifestanți au spart și jefuit casa unui politician. O mie de persoane au fost arestate doar în capitală, conform Comisiei Naționale pentru Drepturile Omului.

Din cauza escaladării violențelor, președintele indonezian și-a anulat vizita planificată în China, iar autoritățile au cerut platformelor de social media să intensifice moderarea conținutului, speculând că dezinformarea online a alimentat protestele. Aplicația TikTok a suspendat temporar funcția de live.

Guvernele străine, inclusiv Statele Unite, Australia și câteva state din Asia de Sud-Est, au avertizat cetățenii să evite zonele de protest sau adunările publice mari.

Surse alternative: Sky News, Reuters, BBC


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *